duminică, 8 mai 2011

Scoala de soferi ieftina

Ani de zile, Georges se mulţumise cu o vizită lunară, deschizând puţin uşa sălii şi privind din prag, cu binoclul. Uneori, în zilele de angoasă, fusese asaltat de bănuieli. Oare părul de pe pieptuJ statuii nu devenise mai cărunt decât înainte? Oare barba care îi acoperea obrajii nu devenise mai deasă? O vreme, fusese convins că, după moartea lui Werner, statuia îmbătrânea în locul lui, nemişcată, în acel colţ de savană aflat la adăpost de timp, iar tulburarea lui ajunsese până la limitele insuportabilului.
Alteori îşi spunea că în cavoul familiei fusese scoala de soferi coborât un sicriu gol şi că adevăratul cadavru al tatălui său se afla acolo, de cealaltă parte a geamului, conservat în mod mira-culos prin arta uluitoare a unui îmbălsămător pentru oame-nii bogaţi. Fusese nevoie de multe eforturi ca să se convingă că în sală nu era decât o prea realistă statuie de ceară. De altfel, nu numai el avea această senzaţie stingheritoare. Servitoarele care se succedaseră în casă refuzau treptat să mai aibă grijă de vitrină.
- E prea fragilă, spuneau ele. Mi-e frică să nu sparg ceva. Dar Georges ştia că minţeau. In realitate, le era teamă sa intre în vitrină pentru a şterge de praf colosul de ceară cu torsul plin de cicatrice. Le era frică să nu-1 gâdile cu pămătuful lor, să nu-i provoace o mişcare de mânie, o... Un braţ care se întinde, cu mâna strânsăpe mănerul unui brici lung. Un/ulger circular de oţel, care secţionează un gât şi smulge aşchii de os din vertebrele cervicale.
Georges le înţelegea repulsia. Cu timpul, renunţase, lăsând statuia să se umple încet de praf. Vitrina rămăsese acolo, în inima casei, închistată, performanţă a prostului-gust de care se vorbise mult cândva la seratele mondene. (,,Aţi văzut vitrina lui Mareuil-Mondesco? Dumnezeule, cum poate să fie cineva atât de vulgar?")