Traduceri araba romana

Avu impresia că un regizor invizibil o împingea afară din culise şi că un sufleor ascuns îi şopîea replicile...
Georges se opri Ia trei metri de vitrină. In oglinjoara agăţată traduceri araba romana  între ramuri vedea ochii lui Werner, care îl suprave-gheau.
„Idiotule!" îşi repetă pentru a mia oară. ,,Nu sunt decât nişte traduceri romana araba ochi de sticlă! Porţelan colorat. Nişte proteze. Nimic viu!" Dar transpira abundent sub halatul de casă şi propriul lui miros îl stingherea. Acum trebuia să intre în vitrină. Să deschi-dă uşiţa instalată lateral şi să pătrundă în acel pătrat de Africă fosilizată. Puse mâna pe clanţa de porţelan.
Intră... Dispozitivul de climatizare traduceri araba făcea să se mişte ierbu-rile înalte, întărind iluzia. Georges se strecură în cort. Deşi trecuseră atâţia ani, mirosul de sudoare şi de somn nu slăbise deloc. I se păru totuşi că nivelul lichidului din sticla de whisky scăzuse şi că prezervativul care servea drept semn de carte se deplasase între alte pagini, de parcă în fiecarc noapte statuia de ceară îşi părăsea poziţia de la poalele copacului, traducator araba punea jos briciul şi venea să se întindă pe pat, sorbind un pahar de alcool şi citind câteva file înainte de a adormi...
Nu, era absurd. Statuia nu se mişca. Rămânea încremenită în faţa oglinzii, şi ziua şi noaptea. Era o bucată de ceară fără viaţă, o lumânare gigantică.
„Dacă ţi-aş înfige în fund un fitil aprins, ai lumina casa o săptămână întreagă!" gândi cu ură Georges, îngenunchind Iângă patul de campanie.
Băgă mâna sub pat, în căutarea valijoarei. Nu-i plăcea traduceri autorizate araba să procedeze astfel, pe pipăite, căci îi era frică de insecte, de scorpioni. Intr-o zi, va pune mâna pe o tarantulă şi...
Dar toate insectele din vitrinâ muriseră

Trabuc cubanez

Momentul în care va trebui să o deschidă şi, repede, foarte repede, să aprindă lumina, astfel încât sala de expoziţie să nu-i apară ca o gaură neagra şi fără fund, ca o prăpastie înfricoşă-toare. Trase o gură mare de aer şi se agăţă de clanţă. Intrerupa-torul se afla înăuntru, la dreapta, lângă tocul uşii. Imediat ce era acţionat, se aprindea o baterie de reflectoare ce revărsa o lumină fără umbre, ca într-o sală de operaţii.
Georges făcu un pas, apoi încă unul. Sala era ocupată de o \'iirină imensă, în care fusese reconstituit, în mărime naturală, iin colţ de savană. Un panou de aramă, fixat pe soclu, purta inscripţia: Werner Mareuil-Mondesco. Katanga. 1948.
Georges se înfioră. Reconstituirea din spatele geamului Mindat era de o fidelitate extraordinară. într-un colţ al savanei, printre ierburi uscate şi tufişuri pline de mărăcini, fusese ridicat un cort din pânză groasă. In picioare, la poalele unui copac mort, albit de soare, un bărbat înalt, cu torsul gol, se radea cu un brici. O oglinjoară proptită la baza unei crengi îi permitea să-şi urmărească până şi cele mai mici gesturi. Cu faţa plină de săpun şi braţele ridicate pentru vecie, bărbatul îşi rădea, de peste treizeci de ani, obrazul stâng. Werner... Werner Mareuil-Mondesco, tatâl lui.
Georges se opri la jumătatea drumului, întrebându-se dacă va avea forţa să meargă mai departe. In general, se mulţumea să privească din pragul sălii, printr-un binoclu, vitrina - atât de tare îl înspăimânta statuia de ceară. Werner comandase execu-tarea ei după o serie de fotografii făcute în cursul unui safari. Era un capriciu de om bogat, o atracţie pe care îi plăcea să o dezvăluie la sfârşitul seratelor, pentru a le înveseli pe doamnele de condiţie bună, încălzite de şampanie şi de alcooluri tari.
- Haideţi să dăm o raită pe la cortul meu! striga în gura mare, agitându-şi trabucul. Veţi vedea o adevărată operă de artă, o reconstituire care o să vă lase cu gura căscată!