Traduceri araba romana

Avu impresia că un regizor invizibil o împingea afară din culise şi că un sufleor ascuns îi şopîea replicile...
Georges se opri Ia trei metri de vitrină. In oglinjoara agăţată traduceri araba romana  între ramuri vedea ochii lui Werner, care îl suprave-gheau.
„Idiotule!" îşi repetă pentru a mia oară. ,,Nu sunt decât nişte traduceri romana araba ochi de sticlă! Porţelan colorat. Nişte proteze. Nimic viu!" Dar transpira abundent sub halatul de casă şi propriul lui miros îl stingherea. Acum trebuia să intre în vitrină. Să deschi-dă uşiţa instalată lateral şi să pătrundă în acel pătrat de Africă fosilizată. Puse mâna pe clanţa de porţelan.
Intră... Dispozitivul de climatizare traduceri araba făcea să se mişte ierbu-rile înalte, întărind iluzia. Georges se strecură în cort. Deşi trecuseră atâţia ani, mirosul de sudoare şi de somn nu slăbise deloc. I se păru totuşi că nivelul lichidului din sticla de whisky scăzuse şi că prezervativul care servea drept semn de carte se deplasase între alte pagini, de parcă în fiecarc noapte statuia de ceară îşi părăsea poziţia de la poalele copacului, traducator araba punea jos briciul şi venea să se întindă pe pat, sorbind un pahar de alcool şi citind câteva file înainte de a adormi...
Nu, era absurd. Statuia nu se mişca. Rămânea încremenită în faţa oglinzii, şi ziua şi noaptea. Era o bucată de ceară fără viaţă, o lumânare gigantică.
„Dacă ţi-aş înfige în fund un fitil aprins, ai lumina casa o săptămână întreagă!" gândi cu ură Georges, îngenunchind Iângă patul de campanie.
Băgă mâna sub pat, în căutarea valijoarei. Nu-i plăcea traduceri autorizate araba să procedeze astfel, pe pipăite, căci îi era frică de insecte, de scorpioni. Intr-o zi, va pune mâna pe o tarantulă şi...
Dar toate insectele din vitrinâ muriseră

Panza de paianjen

Pânza aceea de păianjen arăta destul de ciudat în mijlocul statuilor de marmură, al covoarelor şi al oglinzilor înalte, dispuse de-a lungul coridorului. Dintr-o dată, divinităţile mito-logice ale Renaşterii păruseră prizonierele unui ghetou ciudat, aflate în aşteptarea unei exterminări apropiate. Acest gând îl liniştise momentan pe Georges şi îl făcuse să se lase cuprins de euforie, chiar dacă stia că adevăratul prizonier era el si numai el...
Da, munciseră din greu, cu mâinile protejate de nişte mănuşi vechi, dar spiralele rebele ale sârmei ghimpate le sfâşiaseră de mai multe ori hainele, crestându-le dureros pielea.
De fiecare dată, Georges avusese impresia că nişte colţi mici i se înfigeau în carne, ca să-i sfâşie muşchii, şi nu-şi putuse reţine o tresărire de panică. Exact ceea ce avea să se întâmple într-o zi, dacă pierdea controlul asupra situaţiei. Din fericire, Sarah era acolo, Sarah care îl salva de greşeli, de uitări, de absenţe. Tensiunea nervoasă pe care o suporta de atâţia ani îl lăsa din ce în ce mai des lipsit de apărare, de reflexe, incapabil să ia o hotărâre. Era cât se poate de conştient că, fără ajutorul
ei, s-ar fi îndreptat spre catastrofă. Prezenţa fetei era o adevărată binecuvântare.
-    Eşti aghiotantul meu, îi spunea el în glumă.
-    Sunt infirmiera ta, îi răspundea ea. Ştii bine că, fărâ îngrijirile mele, ai duce-o şi mai rău.
Cu siguranţă că avea dreptate. Oricum, se dovedise de mare ajutor la instalarea sârmei ghimpate.
-    Singur n-aş fi reuşit niciodată, îi spusese Georges.
Acum, restul casei este într-adevăr apărat.
Apărat, da, însă pentru cât timp? Sudoarea şi zgomotele deveniseră din ce în ce mai frecvente. De trei-patru luni, perioadele de repaus începuseră să se scurteze.