Trabuc cubanez

Momentul în care va trebui să o deschidă şi, repede, foarte repede, să aprindă lumina, astfel încât sala de expoziţie să nu-i apară ca o gaură neagra şi fără fund, ca o prăpastie înfricoşă-toare. Trase o gură mare de aer şi se agăţă de clanţă. Intrerupa-torul se afla înăuntru, la dreapta, lângă tocul uşii. Imediat ce era acţionat, se aprindea o baterie de reflectoare ce revărsa o lumină fără umbre, ca într-o sală de operaţii.
Georges făcu un pas, apoi încă unul. Sala era ocupată de o \'iirină imensă, în care fusese reconstituit, în mărime naturală, iin colţ de savană. Un panou de aramă, fixat pe soclu, purta inscripţia: Werner Mareuil-Mondesco. Katanga. 1948.
Georges se înfioră. Reconstituirea din spatele geamului Mindat era de o fidelitate extraordinară. într-un colţ al savanei, printre ierburi uscate şi tufişuri pline de mărăcini, fusese ridicat un cort din pânză groasă. In picioare, la poalele unui copac mort, albit de soare, un bărbat înalt, cu torsul gol, se radea cu un brici. O oglinjoară proptită la baza unei crengi îi permitea să-şi urmărească până şi cele mai mici gesturi. Cu faţa plină de săpun şi braţele ridicate pentru vecie, bărbatul îşi rădea, de peste treizeci de ani, obrazul stâng. Werner... Werner Mareuil-Mondesco, tatâl lui.
Georges se opri la jumătatea drumului, întrebându-se dacă va avea forţa să meargă mai departe. In general, se mulţumea să privească din pragul sălii, printr-un binoclu, vitrina - atât de tare îl înspăimânta statuia de ceară. Werner comandase execu-tarea ei după o serie de fotografii făcute în cursul unui safari. Era un capriciu de om bogat, o atracţie pe care îi plăcea să o dezvăluie la sfârşitul seratelor, pentru a le înveseli pe doamnele de condiţie bună, încălzite de şampanie şi de alcooluri tari.
- Haideţi să dăm o raită pe la cortul meu! striga în gura mare, agitându-şi trabucul. Veţi vedea o adevărată operă de artă, o reconstituire care o să vă lase cu gura căscată!

Glont pe teapa

Albă aşezată la intrarea în cort, se află un scorpion btnpăiat, cu acul ridicat. In timpul vizitelor, Wemer se distra să Le înspăimânte pe doamnele din lumea bună, cerându-le să i idice piatra cu pricina şi provocând un cor de strigăte ascuţite i o dezlănţuire de clipiri nesfârşite. De copac fusese sprijinită 0 carabină de calibru mare, cu un glonţ pe ţeavă. Un glonţ adevărat. Lui Wemer îi făcea plăcere să sublinieze acest lucru.
- Să nu puneţi mâna! le zicea el. Trăgaciul e foarte sensi-bil, glonţul poate să plece singur. Dar în ţinuturile alea, nu-i aşa, trebuie să fii tot timpul în gardă. Poţi să ştii ce te pândeşte din tufiş'? Ca să urinezi, ai nevoie de două mâini. Una ca să ţii revolverul, cealaltă ca să ţii... revolverul. Ha! Ha!
Şi de fiecare dată izbucnea într-un râs zgomotos, un râs de căpcăun satisfăcut, care le făcea pe femei să tremure extrem de plăcut.
Da, vitrina era prea reală ca să provoace ironia. Stâmea neliniştea prin multele ei detalii. Puteai să vezi patul de cam-panie, cu plasa împotriva ţânţarilor şi cărţile aşezate pe măsuţa pliantă de la căpătâiul lui. Georges ştia căîntre paginile lucrării dc zoologie fusese aşezat un prezervativ care ţinea loc de semn de carte. O provocare puerilă, imaginată de Werner pentru uzul exclusiv al doamnelor de lume cu priviri prea indiscrete. în aceeaşi ordine de idei, când te apropiai de vitrină dintr-un anumit unghi, îţi dădeai seama că şliţul pantalonilor de unifor-mă ai statuii nu era bine închis. Ajungea să apleci puţin capul ca să întrezăreşti, prin crăpătura pânzei, sexul personajului. Un membm enorm, deşi nu era în erecţie. în cursul vizitelor, Wemer avea totdeauna grijă să o plaseze în punctul strategic pe vreuna dintre invitate, pentru a se bucura de plăcerea de a o vedea roşind brusc şi, întorcându-şi privirea, îngrozită la culme.
Pe masa de la căpătâiul patului se aflau o sticlă de whisky şi un pahar de argint, câteva cartuşe, precum şi un revolver mare. cu mânerul striat.