Asigurarile de calatorie sunt esentiale pentru ca excursia sau vacanta dumneavoastra sa fie lipsita de griji. Cheltuielile medicale sunt acoperite de asigurarea de calatorie aleasa .
vineri, 7 octombrie 2011
Asigurare calatorie
duminică, 8 mai 2011
Traduceri legalizate Bucuresti
Era douăsprezece şi jumătate, trebuia să se gră-bească, Briciul îi atârna greu în buzunarul halatului de casă.
,,Eşti ţicnit", şopti o voce înfundată, în adâncul creierului său. „Eşti pur şi simplu ţicnit. Ar trebui să te internezi."
In mod ciudat, perspectiva unei eventuale intemări nu-1 speria. Visa la ea din traduceri autorizate când în când, ca la o vacanţă lungă şi binemeritată. I-ar fi plăcut să fie nebun. Ar fi vrut ca toate chinurile să i se poată reduce la câţiva termeni barbari, precum psihoză sau schizofrenie; dar această uşurare, această pace nu-i vor fi âcordate, era inutil să mai viseze la o astfel de portiţă de scăpare. Va trebui să suporte totul până la capăt. Să ia asupra lui blestemul.
Părăsi cabinetul şi porni în sus, pe scara traduceri legalizate imensă din hol. Respira cu o oarecare dificultate, şi o nevoie cumplită de a urina îi chinuia vezica. Străbătu un culoar, mergând în vârful picioarelor, pentru a-şi înăbuşi zgomotul paşilor. Intra pe teritoriul stăpânit de Sarah, în acea zonă unde el însuşi nu pătrundea decât în caz de extremă urgenţă. Având grijă să nu facă nici un zgomot, deschise uşa unui bufet şi se strecură în ascunzătoarea îngustă. în perete, la înălţimea unui om, fusese practicat un vizor care îţi permitea să urmăreşti tot ce se petrecea în camera vecină. Georges îşi lipi ochiul de ocularul traduceri legalizate de cauciuc, aşa cum se instalează la periscop un căpitan de submarin.
Lentila cuprindea în raza ei vizuală toată suprafaţa unei băi acoperite cu plăcuţe de marmură imaculată. înăuntru se mişca o femeie tânără, goală, cu trupul subţire şi musculos. Cu şoldurile înguste şi sânii mici. Capul, ca şi pubisul şi subsuori-le, îi era perfect ras. Georges scoase un lung suspin de uşurare. Sarah era perfectă, se îngrijea totdeauna. Putea să aibă încrede-re în ea. îşi şterse cu mâneca sudoarea de pe frunte şi trase o gură de aer. Deja respira ceva mai bine.
Foraje puturi pentru apa
Muriseră? Chiar puteai să fii sigur de asta? Citise că în I gipt fuseseră descoperite, în vasele funerare ale unui mor-mânt, nişte larve pe care puţină umiditate le readusese la viaţă, si asta în ciuda miilor de ani de somn. Poate că tot aşa stăteau lucrurile şi foraje în interiorul vitrinei. într-o zi, insectele pe care le credea uscate vor ieşi din amorţeală şi vor începe să se plimbe de colo până colo. Apucă mânerul şi trase spre el. Era o valijoară din lemn preţios, protejată de colţare din cupru. O deschise.
Pe catifeaua adâncită a alveolelor, stăteau şase brice' drep-te, cu lame sclipitoare. Câte unul pentru fiecare zi a săptămânii. Cel de duminică lipsea. Se afla între degetele statuii. Georges luă briciul de joi şi îl privi îndelung. O lamă frumoasă de oţel, o sabie la scară redusă. Pe mânerul scobit, din corn cizelat, se etalau iniţialele lui Werner Mareuil-Mondesco. Nişte litere mari, legate între ele pe un fond de arabescuri, asemenea unor coloane de templu pierdute în mijlocul vegetaţiei. Georges închise uşurel briciul. Un oţel suedez, călit ca sabia unui samurai. O asemenea foraje puturi apa realizare, atât de perfectă, era aproape de neconceput în zilele noastre. Georges ştia că nu trebuie să mângâie tăişul cu degetul, dacă nu voia să se cresteze până la os. Ca să te razi cu o astfel de armă trebuia să fii perfect stăpân pe tine, şi mâinile să nu-ţi tremure. La cea mai mică greşeală, îţi tăiai beregata. Pielea se deschidea fără să-ţi lase timp să simţi vreo durere... şi era deja prea târziu.
Georges puse briciul în buzunar şi ieşi din cort. Ochii din centrul oglinjoarei îl urmăreau mereu.
„Lasă-mă-n pace!" porunci el în gând. „Dă-mi pace, fiindcă treaba o fac pentru tine. Repar tâmpeniile tale. înţe-legi? Tampeniile tale!"
Deocamdată nu avea de ce se teme, statuia îl va lăsa în pace. Avea o misiune de îndeplinit. Ieşi din vitrină şi îi închise
Pe catifeaua adâncită a alveolelor, stăteau şase brice' drep-te, cu lame sclipitoare. Câte unul pentru fiecare zi a săptămânii. Cel de duminică lipsea. Se afla între degetele statuii. Georges luă briciul de joi şi îl privi îndelung. O lamă frumoasă de oţel, o sabie la scară redusă. Pe mânerul scobit, din corn cizelat, se etalau iniţialele lui Werner Mareuil-Mondesco. Nişte litere mari, legate între ele pe un fond de arabescuri, asemenea unor coloane de templu pierdute în mijlocul vegetaţiei. Georges închise uşurel briciul. Un oţel suedez, călit ca sabia unui samurai. O asemenea foraje puturi apa realizare, atât de perfectă, era aproape de neconceput în zilele noastre. Georges ştia că nu trebuie să mângâie tăişul cu degetul, dacă nu voia să se cresteze până la os. Ca să te razi cu o astfel de armă trebuia să fii perfect stăpân pe tine, şi mâinile să nu-ţi tremure. La cea mai mică greşeală, îţi tăiai beregata. Pielea se deschidea fără să-ţi lase timp să simţi vreo durere... şi era deja prea târziu.
Georges puse briciul în buzunar şi ieşi din cort. Ochii din centrul oglinjoarei îl urmăreau mereu.
„Lasă-mă-n pace!" porunci el în gând. „Dă-mi pace, fiindcă treaba o fac pentru tine. Repar tâmpeniile tale. înţe-legi? Tampeniile tale!"
Deocamdată nu avea de ce se teme, statuia îl va lăsa în pace. Avea o misiune de îndeplinit. Ieşi din vitrină şi îi închise
Traduceri araba romana
Avu impresia că un regizor invizibil o împingea afară din culise şi că un sufleor ascuns îi şopîea replicile...
Georges se opri Ia trei metri de vitrină. In oglinjoara agăţată traduceri araba romana între ramuri vedea ochii lui Werner, care îl suprave-gheau.
„Idiotule!" îşi repetă pentru a mia oară. ,,Nu sunt decât nişte traduceri romana araba ochi de sticlă! Porţelan colorat. Nişte proteze. Nimic viu!" Dar transpira abundent sub halatul de casă şi propriul lui miros îl stingherea. Acum trebuia să intre în vitrină. Să deschi-dă uşiţa instalată lateral şi să pătrundă în acel pătrat de Africă fosilizată. Puse mâna pe clanţa de porţelan.
Intră... Dispozitivul de climatizare traduceri araba făcea să se mişte ierbu-rile înalte, întărind iluzia. Georges se strecură în cort. Deşi trecuseră atâţia ani, mirosul de sudoare şi de somn nu slăbise deloc. I se păru totuşi că nivelul lichidului din sticla de whisky scăzuse şi că prezervativul care servea drept semn de carte se deplasase între alte pagini, de parcă în fiecarc noapte statuia de ceară îşi părăsea poziţia de la poalele copacului, traducator araba punea jos briciul şi venea să se întindă pe pat, sorbind un pahar de alcool şi citind câteva file înainte de a adormi...
Nu, era absurd. Statuia nu se mişca. Rămânea încremenită în faţa oglinzii, şi ziua şi noaptea. Era o bucată de ceară fără viaţă, o lumânare gigantică.
„Dacă ţi-aş înfige în fund un fitil aprins, ai lumina casa o săptămână întreagă!" gândi cu ură Georges, îngenunchind Iângă patul de campanie.
Băgă mâna sub pat, în căutarea valijoarei. Nu-i plăcea traduceri autorizate araba să procedeze astfel, pe pipăite, căci îi era frică de insecte, de scorpioni. Intr-o zi, va pune mâna pe o tarantulă şi...
Dar toate insectele din vitrinâ muriseră
Georges se opri Ia trei metri de vitrină. In oglinjoara agăţată traduceri araba romana între ramuri vedea ochii lui Werner, care îl suprave-gheau.
„Idiotule!" îşi repetă pentru a mia oară. ,,Nu sunt decât nişte traduceri romana araba ochi de sticlă! Porţelan colorat. Nişte proteze. Nimic viu!" Dar transpira abundent sub halatul de casă şi propriul lui miros îl stingherea. Acum trebuia să intre în vitrină. Să deschi-dă uşiţa instalată lateral şi să pătrundă în acel pătrat de Africă fosilizată. Puse mâna pe clanţa de porţelan.
Intră... Dispozitivul de climatizare traduceri araba făcea să se mişte ierbu-rile înalte, întărind iluzia. Georges se strecură în cort. Deşi trecuseră atâţia ani, mirosul de sudoare şi de somn nu slăbise deloc. I se păru totuşi că nivelul lichidului din sticla de whisky scăzuse şi că prezervativul care servea drept semn de carte se deplasase între alte pagini, de parcă în fiecarc noapte statuia de ceară îşi părăsea poziţia de la poalele copacului, traducator araba punea jos briciul şi venea să se întindă pe pat, sorbind un pahar de alcool şi citind câteva file înainte de a adormi...
Nu, era absurd. Statuia nu se mişca. Rămânea încremenită în faţa oglinzii, şi ziua şi noaptea. Era o bucată de ceară fără viaţă, o lumânare gigantică.
„Dacă ţi-aş înfige în fund un fitil aprins, ai lumina casa o săptămână întreagă!" gândi cu ură Georges, îngenunchind Iângă patul de campanie.
Băgă mâna sub pat, în căutarea valijoarei. Nu-i plăcea traduceri autorizate araba să procedeze astfel, pe pipăite, căci îi era frică de insecte, de scorpioni. Intr-o zi, va pune mâna pe o tarantulă şi...
Dar toate insectele din vitrinâ muriseră
Servicii de contabilitate
Wcrner, dar totdeauna de departe, în spatele lui, pentru că luiuror le era teamă de el.
Georges fusese multă vreme speriat de vitrină. La paispre-zece ani, la câteva luni după moartea tatălui sau, i se întâmpla să intre în sală cu un chibrit aprins în mână, de firma contabilitate parcă ar fi avut o armă.
- Nu eşti decât o lumânare, mormăia el apropiindu-se de statuie. Nimic altceva decât o lumânare. Aş putea să te topesc, dacă aş vrea!
Sarah se trase uşurel înapoi, pârăsindu-şi postul de obser-vaţie. Cunoştea pe de rost ceremonialul. Peste câteva minute, va fi rândul ei să intre în scenă.
Nu se mai putea mărgini să rămână în culise. Aveau să răsune cele trei lovituri de gong, semnalul de începere.
,,Pentru că am un rol de jucat", îşi spunea ea. ,,Am un rol f'rumos în această bu/onerie sângeroasă şi e timpul să ies în luminile rampei, să execut gesturile şi să declam textul scris pentru mine."
Era per/ect conştientă că, monologând în acest/el, destul de arti/icial, punea o distanţă între ea şi evenimente, tinea/rica la respect. Ţicnitul, nebunul, ţăcănitul, bu/oneria, reprezentatia, toate astea erau nişte cuvinte-cod, de care se agăţa pentru a-şi păstra sângele rece. Apela la /an/aronadă ca să nu tremure de /rică, asemenea copilului care, mergănd pe un drum cu/undat în întuneric, cântă îngroşându-şi glasul.
Tânăra se deplasă pe lângă zid, cu spatele lipit de tapetul de hârtie umed. Ştia că va veni la ea. Nebunul, ţicnitul, ţăcănitul va urca încet treptele ca să ajungă la ea. Totdeauna se întâmpla la fel
Georges fusese multă vreme speriat de vitrină. La paispre-zece ani, la câteva luni după moartea tatălui sau, i se întâmpla să intre în sală cu un chibrit aprins în mână, de firma contabilitate parcă ar fi avut o armă.
- Nu eşti decât o lumânare, mormăia el apropiindu-se de statuie. Nimic altceva decât o lumânare. Aş putea să te topesc, dacă aş vrea!
Sarah se trase uşurel înapoi, pârăsindu-şi postul de obser-vaţie. Cunoştea pe de rost ceremonialul. Peste câteva minute, va fi rândul ei să intre în scenă.
Nu se mai putea mărgini să rămână în culise. Aveau să răsune cele trei lovituri de gong, semnalul de începere.
,,Pentru că am un rol de jucat", îşi spunea ea. ,,Am un rol f'rumos în această bu/onerie sângeroasă şi e timpul să ies în luminile rampei, să execut gesturile şi să declam textul scris pentru mine."
Era per/ect conştientă că, monologând în acest/el, destul de arti/icial, punea o distanţă între ea şi evenimente, tinea/rica la respect. Ţicnitul, nebunul, ţăcănitul, bu/oneria, reprezentatia, toate astea erau nişte cuvinte-cod, de care se agăţa pentru a-şi păstra sângele rece. Apela la /an/aronadă ca să nu tremure de /rică, asemenea copilului care, mergănd pe un drum cu/undat în întuneric, cântă îngroşându-şi glasul.
Tânăra se deplasă pe lângă zid, cu spatele lipit de tapetul de hârtie umed. Ştia că va veni la ea. Nebunul, ţicnitul, ţăcănitul va urca încet treptele ca să ajungă la ea. Totdeauna se întâmpla la fel
Scoala de soferi ieftina
Ani de zile, Georges se mulţumise cu o vizită lunară, deschizând puţin uşa sălii şi privind din prag, cu binoclul. Uneori, în zilele de angoasă, fusese asaltat de bănuieli. Oare părul de pe pieptuJ statuii nu devenise mai cărunt decât înainte? Oare barba care îi acoperea obrajii nu devenise mai deasă? O vreme, fusese convins că, după moartea lui Werner, statuia îmbătrânea în locul lui, nemişcată, în acel colţ de savană aflat la adăpost de timp, iar tulburarea lui ajunsese până la limitele insuportabilului.
Alteori îşi spunea că în cavoul familiei fusese scoala de soferi coborât un sicriu gol şi că adevăratul cadavru al tatălui său se afla acolo, de cealaltă parte a geamului, conservat în mod mira-culos prin arta uluitoare a unui îmbălsămător pentru oame-nii bogaţi. Fusese nevoie de multe eforturi ca să se convingă că în sală nu era decât o prea realistă statuie de ceară. De altfel, nu numai el avea această senzaţie stingheritoare. Servitoarele care se succedaseră în casă refuzau treptat să mai aibă grijă de vitrină.
- E prea fragilă, spuneau ele. Mi-e frică să nu sparg ceva. Dar Georges ştia că minţeau. In realitate, le era teamă sa intre în vitrină pentru a şterge de praf colosul de ceară cu torsul plin de cicatrice. Le era frică să nu-1 gâdile cu pămătuful lor, să nu-i provoace o mişcare de mânie, o... Un braţ care se întinde, cu mâna strânsăpe mănerul unui brici lung. Un/ulger circular de oţel, care secţionează un gât şi smulge aşchii de os din vertebrele cervicale.
Georges le înţelegea repulsia. Cu timpul, renunţase, lăsând statuia să se umple încet de praf. Vitrina rămăsese acolo, în inima casei, închistată, performanţă a prostului-gust de care se vorbise mult cândva la seratele mondene. (,,Aţi văzut vitrina lui Mareuil-Mondesco? Dumnezeule, cum poate să fie cineva atât de vulgar?")
Alteori îşi spunea că în cavoul familiei fusese scoala de soferi coborât un sicriu gol şi că adevăratul cadavru al tatălui său se afla acolo, de cealaltă parte a geamului, conservat în mod mira-culos prin arta uluitoare a unui îmbălsămător pentru oame-nii bogaţi. Fusese nevoie de multe eforturi ca să se convingă că în sală nu era decât o prea realistă statuie de ceară. De altfel, nu numai el avea această senzaţie stingheritoare. Servitoarele care se succedaseră în casă refuzau treptat să mai aibă grijă de vitrină.
- E prea fragilă, spuneau ele. Mi-e frică să nu sparg ceva. Dar Georges ştia că minţeau. In realitate, le era teamă sa intre în vitrină pentru a şterge de praf colosul de ceară cu torsul plin de cicatrice. Le era frică să nu-1 gâdile cu pămătuful lor, să nu-i provoace o mişcare de mânie, o... Un braţ care se întinde, cu mâna strânsăpe mănerul unui brici lung. Un/ulger circular de oţel, care secţionează un gât şi smulge aşchii de os din vertebrele cervicale.
Georges le înţelegea repulsia. Cu timpul, renunţase, lăsând statuia să se umple încet de praf. Vitrina rămăsese acolo, în inima casei, închistată, performanţă a prostului-gust de care se vorbise mult cândva la seratele mondene. (,,Aţi văzut vitrina lui Mareuil-Mondesco? Dumnezeule, cum poate să fie cineva atât de vulgar?")
Trabuc cubanez
Momentul în care va trebui să o deschidă şi, repede, foarte repede, să aprindă lumina, astfel încât sala de expoziţie să nu-i apară ca o gaură neagra şi fără fund, ca o prăpastie înfricoşă-toare. Trase o gură mare de aer şi se agăţă de clanţă. Intrerupa-torul se afla înăuntru, la dreapta, lângă tocul uşii. Imediat ce era acţionat, se aprindea o baterie de reflectoare ce revărsa o lumină fără umbre, ca într-o sală de operaţii.
Georges făcu un pas, apoi încă unul. Sala era ocupată de o \'iirină imensă, în care fusese reconstituit, în mărime naturală, iin colţ de savană. Un panou de aramă, fixat pe soclu, purta inscripţia: Werner Mareuil-Mondesco. Katanga. 1948.
Georges se înfioră. Reconstituirea din spatele geamului Mindat era de o fidelitate extraordinară. într-un colţ al savanei, printre ierburi uscate şi tufişuri pline de mărăcini, fusese ridicat un cort din pânză groasă. In picioare, la poalele unui copac mort, albit de soare, un bărbat înalt, cu torsul gol, se radea cu un brici. O oglinjoară proptită la baza unei crengi îi permitea să-şi urmărească până şi cele mai mici gesturi. Cu faţa plină de săpun şi braţele ridicate pentru vecie, bărbatul îşi rădea, de peste treizeci de ani, obrazul stâng. Werner... Werner Mareuil-Mondesco, tatâl lui.
Georges se opri la jumătatea drumului, întrebându-se dacă va avea forţa să meargă mai departe. In general, se mulţumea să privească din pragul sălii, printr-un binoclu, vitrina - atât de tare îl înspăimânta statuia de ceară. Werner comandase execu-tarea ei după o serie de fotografii făcute în cursul unui safari. Era un capriciu de om bogat, o atracţie pe care îi plăcea să o dezvăluie la sfârşitul seratelor, pentru a le înveseli pe doamnele de condiţie bună, încălzite de şampanie şi de alcooluri tari.
- Haideţi să dăm o raită pe la cortul meu! striga în gura mare, agitându-şi trabucul. Veţi vedea o adevărată operă de artă, o reconstituire care o să vă lase cu gura căscată!
Georges făcu un pas, apoi încă unul. Sala era ocupată de o \'iirină imensă, în care fusese reconstituit, în mărime naturală, iin colţ de savană. Un panou de aramă, fixat pe soclu, purta inscripţia: Werner Mareuil-Mondesco. Katanga. 1948.
Georges se înfioră. Reconstituirea din spatele geamului Mindat era de o fidelitate extraordinară. într-un colţ al savanei, printre ierburi uscate şi tufişuri pline de mărăcini, fusese ridicat un cort din pânză groasă. In picioare, la poalele unui copac mort, albit de soare, un bărbat înalt, cu torsul gol, se radea cu un brici. O oglinjoară proptită la baza unei crengi îi permitea să-şi urmărească până şi cele mai mici gesturi. Cu faţa plină de săpun şi braţele ridicate pentru vecie, bărbatul îşi rădea, de peste treizeci de ani, obrazul stâng. Werner... Werner Mareuil-Mondesco, tatâl lui.
Georges se opri la jumătatea drumului, întrebându-se dacă va avea forţa să meargă mai departe. In general, se mulţumea să privească din pragul sălii, printr-un binoclu, vitrina - atât de tare îl înspăimânta statuia de ceară. Werner comandase execu-tarea ei după o serie de fotografii făcute în cursul unui safari. Era un capriciu de om bogat, o atracţie pe care îi plăcea să o dezvăluie la sfârşitul seratelor, pentru a le înveseli pe doamnele de condiţie bună, încălzite de şampanie şi de alcooluri tari.
- Haideţi să dăm o raită pe la cortul meu! striga în gura mare, agitându-şi trabucul. Veţi vedea o adevărată operă de artă, o reconstituire care o să vă lase cu gura căscată!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)