Ecologie Umană

Campionul comunei la concursul de blogging! Cel mai bun blogger din jurul meu! "Nu există întrebări tâmpite, dar sunt o groază de idioţi curioşi." Blog personal, ecologie umană, gânduri răzleţe. Acum chiar reinventat în format 2.0. Link-exchange cu oricine!

Discursul l-am găsit aici!

Discursul colonelului (r) GUSU DORU, preşedinte al subfilialei Câmpulung Moldovenesc, la conferinţa Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervã şi în Retragere (A.N.M.R.R.) de pe 02.06.2009.

DACA NOILE LEGI ALE SALARIZARII UNICE SI ALE PENSIILOR UNICE VOR FI ADOPTATE, PENTRU A ASIGURA SISTEMUL UNITAR, FACEM URMATOARELE PROPUNERI CARE SA ASIGURE “CARACTERUL DE UNICITATE” SI A DREPTURILOR, LIBERTATILOR CETATENESTI SI RASPUNDERILOR SOCIALE DE CARE CADRELE MILITARE AU FOST PRIVATE IN CARIERA MILITARA, SI NU NUMAI A SALARIILOR SI PENSIILOR ACESTORA:
Caracterul de unicitate a salariilor si pensiilor trebuie armonizat prin eliminarea tuturor prevederilor privind restrangerea exercitarii unor drepturi si libertati specifice vietii militare si consfintite prin Legea Nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare care ii confereau, astfel, caracterul de Lege speciala.
Actuala lege 80 – Statutul cadrelor militare- trebuie modificata radical sau inlocuita cu un nou Statut astfel incat, unele prevederi actuale care prevad restringerea exercitarii unor drepturi si libertati sa sa nu mai fie valabile deoarece se elimina caracteruI de lege speciala, drept pentru care propunem sa fie scoase sau sa nu se mai regaseasca in viitorul Statut al cadrelor militare unele prevederi actuale din Legea 80/1995, astfel:

1) Art.1 potrivit caruia “Cadrele militare sunt in serviciul natiunii”. Asemenea civililor, nu trebuie sa fim obligati la asa ceva.

2) Art. 8, lit.a), Cadrele militare sa nu mai fie obligate prin lege si prin Juramant militar sa-si apere tara “chiar cu pretul vietii”-a se vedea prevederea “sa fie loiale si devotate statului roman si fortelor sale armate, sa lupte pentru apararea Romaniei, la nevoie pana la sacrificiul vietii, sa respecte si sa apere valorile democratiei constitutionale

3) Art. 3, “Gradul militar este un drept al titularului si reprezinta recunoasterea in plan social a calitatii de cadru militar”. Prin unicitatea noii legi nu mai poate fi vorba recunoasterea sociala a acestei calitati.

4) Art. 7, “Profesia de ofiter, maistru militar sau subofiter in activitate incumba indatoriri suplimentare, precum si interzicerea ori restringerea exercitarii unor drepturi si libertati, potrivit legii. La drepturi egale trebuie sa existe si obligatii si raspunderi egale. De ce militarii mai trebuie sa suporte interziceri ale unor drepturi si libertati cetatenesti ?

5) Art. 28, Cadrelor militare in activitate le este interzisa exercitarea urmatoarelor drepturi:
a) sa faca parte din partide, formatiuni sau organizatii politice ori sa desfasoare propaganda prin orice mijloace sau alte activitati in favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru functii publice;
b) sa candideze pentru a fi alese in administratia publica locala si in Parlamentul Romaniei, precum si in functia de Presedinte al Romaniei;
c) sa declare sau sa participe la greva.

6) Art.29 Cadrelor militare in activitate le este restransa exercitarea unor drepturi si libertati, astfel:
a) opiniile politice pot fi exprimate numai in afara serviciului;
b) exprimarea in public a unor opinii contrare intereselor Romaniei si fortelor armate nu este permisa;
c) conditiile in care cadrele militare in activitate vor putea sa prezinte public informatii militare se vor stabili prin ordin al ministrului apararii nationale;
d) aderarea la culte religioase este libera, mai putin la cele care, potrivit legii, contravin normelor de pastrare a ordinii publice, precum si la cele care incalca bunele moravuri sau afecteaza exercitarea profesiei;
e) constituirea in diferite forme de asociere cu caracter profesional, tehnicostiintific, cultural si sportiv-recreativ, cu exceptia celor sindicale ori care contravin comenzii unice, ordinii si disciplinei specifice institutiei armatei, este permisa in conditiile stabilite prin regulamentele militare;
f) casatoria cu o persoana apatrida sau care nu are exclusiv cetatenia romana este conditionata de obtinerea aprobarii prealabile a ministrului apararii nationale;
g) participarea la mitinguri, demonstratii, procesiuni sau intruniri cu character politic ori sindical este interzisa, cu exceptia activitatilor la care se participa in misiune;
h) cadrele militare in activitate se pot deplasa in strainatate in conditiile ce se stabilesc prin ordin al ministrului apararii nationale.

7) Art.30 Ofiterii, maistrii militari si subofiterii in activitate au obligatia de a nu efectua activitati care contravin demnitatii, prestigiului si normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.
Cadrelor militare in activitate le este interzis:
a) sa indeplineasca alte functii decit cele in care sint incadrate, cu exceptia cumulului prevazut de lege, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului apararii nationale;
b) sa fie asociat unic ori sa participe direct la administrarea sau conducerea unor organizatii ori societati comerciale, cu exceptia celor numite in consiliile de administratie ale regiilor autonome si societatilor comerciale din subordinea Ministerului Apararii Nationale, din cadrul industriei de aparare sau in legatura cu aceasta.

8) Art.31 Ofiterii, maistrii militari si subofiteri in rezerva, pe timpul cit sint concentrati sau mobilizati in unitati militare, …le este interzisa desfasurarea oricaror activitati cu caracter politic sau sindical, in unitati militare.

9) Toate aceste interdictii si privatiuni trebuie eliminate din Lege pentru a se asigura egalitate unica, atat in salarizare cat si in drepturi si libertati cetatenesti.

10) Neexecutarea sau refuzul de executare a ordinului si/sau dispozitiilor la pace si razboi, incalcarea consemnelor si dezertarea, sa nu mai fie sanctionate de legea penala ci sa fie masuri de ordin administrativ, limitate doar la desfacerea contractului de munca sau penalitati ale salariilor.

11) Acordarea gradelor de general si amiral sa nu se mai faca de catre presedintele Romaniei prin avansarea coloneilor si comandorilor ci sa se acorde in exclusivitate fotbalistilor, handbalistilor, tenismenilor, etc., inclusiv profesorilor, medicilor si chiar artistilor, acest grad fiind asimilat sau echivalent al acestor categorii socio-profesionale.

12) Funeraliile cu onoruri militare sa nu fie rezervate doar pentru militarii cazuti la datorie pentru tara ci si actorilor, cantaretilor, sindicalistilor, sportivilor, etc cazuti la datorie ucisi de gloante, in slujba patriei.

13) Pensionarilor militari actuali si viitori sa li se acorde despagubiri sau compensatii financiare care sa acopere privatiunile de orice fel generate de interdictia unor drepturi si libertati cetatenesti pe timpul cat au activat in armata.

14) La recalcularea pensiilor sa se aiba in vedere timpul de lucru nenormat petrecut in armata, in afara celor 8 ore zilnic, pe timpul aplicatiilor, zilelor de sambata si duminica ori de sarbatori legale pentru conducerea activitatilor militarilor in termen, in agricultura si in industrie, in serviciul de zi si de lupta ori misiunile pentru paza sectiilor de votare sau pe timpul starii de urgenta din timpul mineriadelor ori a amenintarilor teroriste ori participarea la salvarea de vieti omenesti si bunuri si nu in cele din urma detasarile numeroase la ordin pe santierele patriei si cumulul neplatit pentru numeroasele functii care trebuiau acoperite.

15) Nu in cele din urma, daca propunerile de mai sus nu pot fi aplicate, nu ne ramane decat sa propunem: DESFIINTAREA ARMATEI ROMANE PENTRU EFORTUL SAU RECUNOSCUT, DEPUS IN FOLOSUL PATRIEI DE A ASIGURA INTRAREA TARII IN NATO, PROMOVAREA UNEI IMAGINI PERMANENT POZITIVE INTRE PARTENERII DE ALIANTA SI PENTRU CA SI-A FACUT PERMANENT DATORIA IN ORCE CONDITII, PAN A LA SACRIFICIUL SUPREM.

Doamnelor si domnilor – participanti si invitati la aceasta Conferinta – cu riscul de a ma repeta, precizez ca, in sustinerea acestor propuneri, am avut in vedere motivatia normala ca la un sistem de unitar de salarizare si pensionare sa existe un sistem unitar de raspunderi, drepturi si libertati cetatenesti valabil si pentru personalul armatei.
Daca nu este posibil acest lucru, sa se recunoasca faptul ca legea actuala nu poate fi altfel decat o Lege Speciala.

0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteţi un comentariu